11 aug. 2010

Câte ecrane, atâtea culori

În ultima vreme am început să sesizez o chestie care mie nu mi se pare normală, sincer să fiu. Dacă am o poză sau orice fel de imagine digitală și dacă o afișez fără a modifica nimic la ea pe mai multe ecrane (fie ele CRT sau LCD) pe fiecare monitor acea poză va arăta altfel. Repet, fără a edita sub nici o formă și fără a face setări ecranelor. Până acum o vreme nu am sesizat asta, dar mai nou având câteva fotografii ce le port cu mine pe suport media digital peste tot am observat că nu pe toate ecranele au aceleași culori, același contrast, aceeași luminozitate. Prima dată am crezut că e doar impresia mea, până când la un moment dat am luat o fotografie și am pus-o pe 3 ecrane la mine în cameră unul lângă celălalt: televizorul (un LCD Toshiba), monitorul (un LCD Samsung SyncMaster 2333SW) și ecranul de la laptop (care zice că e LED). Am rămas șocat: parcă aveam o poză trecută de 3 ori printr-un program de editare deși era același fișier. Nu am făcut înainte nici o setare ecranelor, (de fapt eu niciodată nu fac setări de imagine la nici un monitor și la nici un TV) și totuși culorile, contrastul și luminozitatea erau diferite. Mai mult, nu mică mi-a fost mirarea să văd că era o diferență incredibilă între televizor și laptop, deși televizorul era conectat prin portul HDMI al laptopului, deci acolo chiar că era aceeași setare! Am văzut apoi aceeași poză pe alte ecrane - 2 televizoare cu tub, 3 monitoare LCD, două ecrane de telefon (ambele LCD), ecranul de la MP4 player, ba chiar am probat-o pe o ramă foto digitală în Real. Pe fiecare ceva era puțin diferit. OK, nu mă deranjează asta, dar am și eu o întrebare: UNDE pot să văd și eu o fotografie în paleta de culori RGB care a ieșit de pe senzorul aparatului foto? Nu știu ce să mai zic, dar sincer mie nu mi se pare normal să difere atât de mult modalitățile de reproducere a culorilor de la un ecran la altul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt supuse moderării, de aceea nu apar direct în momentul trimiterii.