13 mar. 2011

Random

De-a lungul timpului am făcut o mulțime de fotografii. La început le făceam doar pentru mine, iar dacă le arătam cuiva o făceam „offline”. După ce mi-am deschis primul meu blog am început să fac fotografii care să le pot arăta lumii. De cele mai multe ori ele veneau în „seturi”, iar fiecare set reprezenta de obicei câte o postare. Au fost și cazuri însă în care am avut fotografii cărora nu le-am găsit nicăieri locul într-un astfel de set, fotografii care nu făceau parte dintr-un grup anume, care nu plănuisem să le fac. Ei bine, am decis să aleg câteva dintre acestea și să le pun în această postare dedicată special pentru ele. Așadar, iată câteva ...

24 mai 2009. Singura excursie ce am făcut-o în clasa a VIII-a s-a dovedit a fi una plină de poze. Dar la vremea aceea încă nu deslușisem prea mult tainele fotografiei cu Fujifilmul care era nou la vremea aceea, și nu multe fotografii din acea excursie se pot considera fotografii ce merită a fi puse undeva online. Totuși, printre toate, una singură parcă mi-a plăcut mai mult...


DSCF3102


5 aprilie 2010. Anul trecut din păcate nu am reușit să realizez nici un set complet de poze de primăvară. Totuși, am reușit să prind vreo 5 poze cu copaci înfloriți; iată una dintre ele:


DSCF6392


11 septembrie 2010. În apusul penultimei zile din vacanța de vară, în spatele blocului s-a arătat un frumos curcubeu...


DSCF7625


15 noiembrie 2010. O mulțime de cadre frumoase se pot obține ... chiar de pe geamul clasei mele. Unul dintre ele consider eu că ar fi acesta:


DSCF1858

21 ianuarie 2011. O imagine de noapte din oraș, făcută când am fost cu colegii la bazin...



DSCF4370

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt supuse moderării, de aceea nu apar direct în momentul trimiterii.