28 sept. 2011

Ultimul an al copilăriei mele



DSCF9885

S-a scurs azi încă un an din viața mea. Șaptesprezece ani au trecut de când eu am apărut pe această lume... Șaptesprezece ani în care viața mea a cunoscut o mulțime de schimbări și în care am avut parte de fel și fel de momente și de perioade. După o dimineață somnoroasă pentru mine și destul de răcoroasă, după șase ore la liceu cu trei teste stupide, după ce am ajuns acasă și am ieșit din forfota cotidiană, am început să cuget puțin... ce am realizat eu în acești ani? Păi lăsând la o parte anii în care eram ca și toți copiii în lumea basmelor și a jucăriilor, pot spune că dacă e să privesc din plan profesional sunt destul de mulțumit.. am avut rezultate bune la învățătură ceea ce m-a adus în prezent la un liceu de prestigiu, m-am făcut afirmat în public și mi-a fost apreciată și răsplătită munca. Dacă doar asta ar conta, aș putea să mă declar mulțumit și fericit.
Dar ... oare doar asta contează? Ei bine, în ultima vreme am constatat că nu.
În general când e ziua de naștere a cuiva e un motiv de bucurie, de zâmbete, de voie bună. Din păcate de data aceasta nu a fost și cazul meu. Azi a fost o zi pe care n-am s-o uit niciodată. Azi am auzit vorbe pe care n-am să le uit niciodată. Sunt sunt supărat din cale-afară, sufletul mi-e plin de răni iar sentimentele mi-au fost ca și aruncate la gunoi. Niciodată n-am crezut că o să mi se întâmple așa ceva. O parte din mine a murit azi, pentru simplul motiv că am îndrăznit să cred că am dreptul și eu la fericire și pentru faptul că din anumite puncte de vedere nu corespund societății actuale care se demoralizează pe zi ce trece.
Sincer la cât sunt de distrus moral, n-am crezut că voi apuca ora aceasta. Am crezut că voi ceda, dar în cele din urmă n-am făcut-o. N-am făcut-o deoarece am realizat că totuși am în jurul meu oameni cărora le pasă de mine, oameni care mă iubesc așa cum sunt. Mi-am „reamintit” că am familie și prieteni adevărați. Începând de la primele ore ale dimineții am început să primesc urări de „la mulți ani” de la o mulțime de persoane, atât „live” cât și pe Facebook, prin SMS-uri sau apeluri. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut-o. Mulțumesc părinților și bunicilor mei că m-au crescut și că m-au educat, le mulțumesc prietenilor pentru că m-au făcut să mă bucur de acești ani minunați și tuturor celor care au avut grijă ca eu să am tot ceea ce am acum. Acest gând și acești oameni au fost singurii factori care m-au făcut să trec cât de cât mai ușor peste această zi. În orice caz, orice mi-ar rezerva viitorul (sper totuși că va fi ceva bine), această zi n-am s-o uit niciodată.
De azi practic am intrat în ultimul an în care sunt considerat „copil”. Anul viitor voi împlini 18 ani, iar imediat după aceea voi merge la facultate și situația se va schimba un pic (...un pic mai mult). Sper ca măcar în acest ultim an să am parte de fericire, așa cum îmi doresc. Încă mai sper... că doar, la urma urmei, speranța moare ultima...

3 comentarii:

  1. hmm... uneori se spune că viaţa e o spirală
    văzând gândurile tale, îmi amintesc de genul de rânduri pe care le scriam la vârsta ta; desigur, atunci nu era blog, erau agende, eventual jurnale...
    îţi mulţumesc pentru bucuriile pe care mi le-ai adus... poate, cea mai mare bucurie pe care mi-o faci acum, este că ai VALORI... poate sunt cel mai important lucru... când ai valori, când te ţii de ele, se poate întâmpla orice în jurul tău. Ţine-te bine de valorile tale, şi niciodată şi nimic nu te va putea dărâma; vei şti ce ai de făcut; poate vei fi dezamăgit, derutat, lovit de soartă sau de "prieteni",... dar până la urmă valorile adevărate te vor lumina şi limpezi...
    te rog ai grijă de tine
    la mulţi ani
    titiţucu' te iubea

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt supuse moderării, de aceea nu apar direct în momentul trimiterii.