3 mai 2013

Condamnat



Până acum, în 2013 vremea numai normală nu se poate spune că a fost. Am avut o iarnă ce ne-a „servit” zăpadă până la sfârșitul lui martie, iar în câteva săptămâni totul s-a schimbat. În ultimele două săptămâni a fost o vreme mai mult decât superbă, cu dimineți și seri plăcute iar în miezul zilei temperaturi aproape caniculare. În această seară însă, a plouat. Dar a fost o ploaie „pregătită”, la început au apărut norii ce lăsau razele soarelui să scape pe ici-colo, apoi s-au văzut fulgerele la orizont, a început să bată un vânt cald, plăcut și în cele din urmă, după lăsarea întunericului, s-a dat în spectacol o ploaie sănătoasă de vreo 10-15 minute.
Bun, deci de ce am descris eu cu atâta pasiune începutul unei ploi?
Pentru că această ploaie, împreună cu vremea asta superbă ce a fost și se anunță a fi și în continuare nu mă face să mă gândesc la altceva decât la vacanță. And here's the problem. Zilele astea libere pentru mine nu-s vacanță, nu mă pot gândi cu relaxare și nonșalanță la sfârșitul de an, pentru că... termin liceul. Și după buna tradiție a tuturor celor încuiați la minte, acum trebuie de învățat pentru bac. (****-m-aș pe el)
Și sunt atât de nervos că nu pot descrie în cuvinte. Văd în jur, pe stradă, lume care n-are nici o treabă din punctul ăsta de vedere. Pe de o parte oameni care au scăpat de prostia asta de mult sau nici n-au dat-o și tot trăiesc bine, pe de altă parte cei mai mici, care deși încă nu au scăpat de sistemul ăsta comunist, măcar ei încă nu-și fac griji.
Niciodată n-am mai fost într-o situație atât de incomodă - într-un fel să aștept să se termine totul, dar în același timp consumându-mă să nu se termine prost.
Fuck it!