17 dec. 2013

Lucaciu. Inconfundabil.

Când spui Lucaciu în Baia Mare, spui unul din cele două licee de adevărat prestigiu din oraș. Iar dacă mă întrebați pe mine, spun singurul liceu de prestigiu din oraș. Dacă sunteți/ați fost la alt liceu băimărean și citiți asta, nu-mi săriți în cap. E normal să spun asta, doar am fost și eu acolo :D.
Dar nu spun asta doar pentru că am fost și eu lucacist (sincer, nici nu-mi place cum sună „lucacist”). O spun pentru că acolo întâlnești categorii de oameni din cele mai variate. Întâlnești toate clasele sociale, tineri afiliați tuturor trendurilor, tineri de toate personalitățile și cu toate stilurile de viață. Este un puzzle multicolor ce dă liceului o identitate care, cel puțin în Baia Mare, nu o mai găsești. Oricât de ziaristic ar suna, adevărul e clar: lucaciștii sunt făcuți să bată recorduri!

Ceea ce azi, 16 decembrie, 2013, au și făcut. O mulțime cu adevărat impresionantă de profesori și elevi - în total aproximativ 1200 de persoane - s-au așezat în Piața Revoluției (Platoul București) pentru a forma un „brad uman”. Fiecare avea câte un carton verde sau roșu, pentru a sugera, văzut de sus, imaginea unui brad. Din câte se pare, au doborât un record mondial, până acum cel mai mare „brad” de acest gen însumând în jur de 800 de persoane.

Treaba s-a discutat de câteva săptămâni, după ce o primă tentativă a avut loc în curtea liceului. Inițial am avut o părere destul de neutră despre idee. Am zis că e încă o chestie copiată de la niște străini care n-au ce lucra. Iar pe când am văzut cartoanele colorate, inevitabil m-am gândit la alte vremuri când românii făceau ceva similar (deși nu cred că ei s-au gândit la asta). Nici nu știam dacă să merg să fac poze sau nu. Mare prostie făceam dacă nu mergeam. Cum am ajuns acolo, mi-am dat seama de dimensiunile mișcării. Poliție, organizare, materiale, grafice, minuni... Dar încă nu eram impresionat. Abia pe când s-a adunat lumea, și mai ales, pe când s-a întâmplat fapta în sine, am simțit în mine un fel de bucurie ciudată și inexplicabilă. Nu mai sunt de la Lucaciu. Am multe cunoștințe acolo, dar eu nu mai sunt. Totuși parcă, în acele momente m-am simțit din nou ca și cum aș fi. 
M-am simțit și eu printre cei care au făcut ceva „great” (oricât încerc, nu găsesc traducerea exactă în română pentru cuvântul ăsta). Ceva extraordinar, ceva ce sparge tiparele despre ce este un elev, un profesor, o școală, o comunitate. Chiar dacă acțiunea nu a fost atât de grea comparativ cu alte recorduri ce se vor a fi bătute, pentru însuși faptul că niște „simpli” copii, tineri de la un „simplu” liceu cum este Lucaciu, într-un „simplu” oraș cum este Baia Mare, într-o „simplă” Românie, au visat și au avut curajul să încerce doborârea unui record mondial - eu zic că merită tot respectul și toate laudele. 
Din păcate nu a fost omologat oficial; la anul se vrea asta, ba chiar se vrea participarea mai multor școli și licee, pentru un brad și mai mare. Mie sincer, nu-mi place ideea. Restul vor fi doar niște copiatori. Esența, unicitatea, scânteia a pornit la Lucaciu.

Din nou, FELICITĂRI!

Imaginea de sus nu am făcut-o eu, circulă pe Facebook și pe mai multe site-uri fără watermark. Nu am găsit nicăieri menționat autorul.

În cele ce urmează, vă prezint câteva poze făcute de mine, la fața locului, „de la sol” :):













2 comentarii:

  1. Bravo mai Anton mai. :) Imi face placere sa citesc astfel de lucruri si ma bucura faptul ca exista oameni ce au bunavointa de a le scrie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări pentru articol! A reuşit să „mişte” ceva în mine. Mi s-a făcut un dor de Lucaciu şi mai mare.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile sunt supuse moderării, de aceea nu apar direct în momentul trimiterii.