19 ian. 2014

Partidul te vrea sănătos

Pentru că trăim într-o țară liberă, evident că din nou primim de la guvern niște ordine pe care trebuie să le executăm dacă nu vrem s-o luăm în mufă. De data asta, partidul vrea să controleze sănătatea și implicit viața oamenilor. A nu se înțelege prin „partidul” că mă refer la un partid politic actual din România, mă refer la tot ce înseamnă conducerea țării, pentru că, fie că unii vor sau nu să recunoască, nu trăim sub forma de conducere care ne place să credem.

Vor să se introducă două chestii: prima din ele (de fapt a doua în ordinea născocirii) va lăsa oamenii să fie măcinați de boli până mor de vii. La propriu. Asta pentru că Sinistrul Sănătății vrea să-i pună pe liste de așteptare în ambulatorii (policlinici), ca să „reducă costurile” spitalelor, acestea nemaiprimindu-i pe oameni în primă instanță la consult. Consultațiile vor fi și alea pe cronometru, adică vei avea câteva minute la dispoziție, iar pentru ele vei sta la coadă. Ca pentru Dacie. Sau televizor color. Ce bine că ne întoarcem de unde am pornit, nu?!

Bun, asta e prima nenorocire. A doua aberație din „reforma sănătății”, se referă la introducerea unor analize medicale periodice, care să semnaleze eventualele boli ce le au sau sunt în pericol să le aibă oamenii. Analize obligatorii, care bineînțeles, dacă nu le faci, vei fi sancționat, că doar nu tu decizi ce faci cu viața ta. Se vor face la intervale regulate, stabilite tot de către ei, și mai sunt multe alte porcării legate de asta. Ideea e simplă și clară: nu mai suntem liberi, nu mai decidem noi nici măcar pentru viața noastră. Nu dezbat noutatea în sine, ci problema pe care o voi avea eu personal cu treaba asta. Dacă există cineva căruia îi convine, treaba lui. Mie nu, și sunt convins că nu sunt singur. Să vă spun de ce...

Acum 3 ani și jumătate, am avut o umflătură sub brațul drept. Mai avusem și înainte de mai multe ori, și mi se retrase, doar că atunci era mai mare și am zis să merg la medic să văd despre ce-i vorba și de ce îmi apar. O chestie care nu credeam că va dura mai mult de câteva minute, s-a soldat cu o internare în spital și cu o stupidă operație. Am detaliat mai multe într-una din primele mele postări de pe acest blog. Operație a cărei sechele le am și în ziua de azi. Pe cuvânt vorbesc, și în ziua de azi acolo am o adevărată rană, care fiind într-o zonă sensibilă se retrage foarte greu. Nu pot da cu deodorant pe piele, trebuie să am grijă să nu fiu lovit sau apăsat acolo pentru că mă doare. Am mers cam la un an să văd ce se poate face, dacă se poate închide zona, dar când am auzit că ar putea fi vorba de altă intervenție chirurgicală, am zis... pe mine nu mă mai mutilați, nenorociților!
Momentan fac un tratament de la o altă doctoriță, fără „intervenții chirurgicale”, care sper să dea roade. Această doctoriță și medicul de familie cred că sunt singurele persoane normale pe care le-am întâlnit în sistemul sanitar.

O altă problemă pe care o am de 13 ani deja, vine din alianța Sinistrul Sănătății - Sinistrul Educației. Cele mai mari rebuturi din societatea românească. E vorba de adeverința pentru scutire de educație fizică. De când am fost mic am avut probleme cu plămânii, probleme care m-au împiedicat să pot face eforturi fizice considerabile. Cu alte cuvinte, eu nu puteam trece „normele” de la educație fizică. Pentru că bineînțeles în această societate democrată cetățeanul este în primă instanță considerat infractor iar el trebuie să-și dovedească în fața statului nevinovăția, pentru a nu rămâne corigent din cauza educației fizice, a trebuit să aduc adeverință că nu sunt apt de efort fizic. Bun, până anul trecut a fost relativ simplu, pentru că aceeași doctoriță îmi dădea adeverința, știa despre ce e vorba. Anul acesta însă, problemă. Aveam 18 ani împliniți. În primul rând, după ce am 18 ani împliniți, oriunde aș merge la doctor trebuie să duc adeverință de studiu și să atest că nu am venituri, ca nu cumva, ca un infractor ce sunt, să am eu niște bani pe care statul să nu mi-i poată lua. Bun. Asta ca asta. Ideea e că în acea zi a trebuit să întâlnesc un nou doctor, așa că, long story short - a trebuit aproape 6 ore să mă învârt prin spitalul TBC și să aștept lângă persoane care tușeau în continuu, toate astea pentru că ei nu își respectau orarele ce le afișaseră.

Și aici intervine problema cea mai mare. E un lucru extenuant, înfricoșător și ucigător să stai la rând în spitale, policlinici și alte asemenea. În primul rând, sălile de așteptare sunt mult prea mici și oamenii se adună în număr mare. Mai vine câte un țigan „cetățean european cu drepturi” care-ți bagă o duhoare de leșini. Cele mai multe nu sunt renovate, adică nu știu, dar eu nu consider renovare schimbat de geamuri și uși, zugrăvit și puse niște scaune inconfortabile din Metro. Nu prea sunt aparate de climă, care să schimbe periodic aerul și să-l dezinfecteze, nu este Wi-Fi, iar în toalete nu-ți vine să intri. Și trebuie să stai acolo, pentru că orarele de consultații nu se respectă și nu știi când i se trezește doctorului să te cheme, așa că nu poți pleca de acolo și să revii, că intră alții în fața ta și coșmarul se repetă. Iar vorbind de condiții de internare, acolo e și mai dezastruos.
Iar apoi, e problema cu consultația în sine. Puțini sunt doctorii și asistenții care își fac treaba la fel și dacă le dai ceva și dacă nu. Au și ei un stres, într-adevăr, dar asta nu-i scutește de a se comporta civilizat și respectuos cu oamenii. 

Nu e o plăcere pentru nimeni să meargă la medic, iar dacă această reformă se aplică nimeni nu va mai vrea să meargă la medic. Sau cel puțin nu la stat. Nu degeaba doctorii se întrec în a-și construi cabinete și policlinici private cât mai atrăgătoare. E și normal, pentru că acolo te simți om. Dai un ban, dar ești respectat, ai confort, se vorbește frumos cu tine, ești într-un mediu plăcut care chiar realizezi că a fost proiectat pentru a avea grijă de sănătatea ta. Statul pe de altă parte consideră în continuare oamenii, cum spuneam, ca pe niște infractori, comportându-se cu ei ca și cu animalele. De fapt nici măcar, că animalele cică trebuie protejate, dar oamenii nu contează.

Din nou, să nu fiu înțeles greșit, nu spun că toți doctorii sunt nesimțiți, nu spun că toate spitalele sunt mizerabile. Evident că sunt excepții, ca peste tot. Din păcate însă, vorbind despre marea lor majoritate, nu se pot atribui cuvinte de laudă. Iar aceste idei de „reformă”, în condițiile în care sunt puse, îmi pare rău, dar sunt de-a dreptul stupide...