Treceți la conținutul principal

Românii și tehnologia. Anul de grație 2016.


Românii bagă bani serioși în tehnologie, dar mereu am avut impresia și credința că de fapt ei habar n-au la ce se folosește tehnologia de ultimă generație cu adevărat, dincolo de a fi un instrument de laudă pentru câți bani ai. Dar niciodată n-am putut să „pun degetul” pe un motiv concret. Însă iată că s-a iscat unul.

Acum câteva zile, cum cred că n-ați avut cum să nu vedeți până acum, cineva a postat un clip filmat cu o cameră de bord, în care șoferul (eu nu-mi dau seama dacă e bărbat sau femeie) unui Mercedes Clasa E Coupe a ratat un viraj la 180 de grade și a ajuns pe bordură / trotuar / refugiu / ce-o fi chestia aia. Iată și clipul, ca să avem pe ce discuta:
(apropo, vă recomand să nu dați drumul la sunet; cine a pus mizeria aia pe fundal ar trebui dus la un spital de boli psihice).


Bun. Credeam că e încă un clip de Trafictube, a fost, a trecut, s-a consumat. Dar pe când am văzut că până și redacții de presă pe care le consideram serioase l-au preluat, și, mai ales, pe când am văzut ce comentarii face toată lumea la el, nu mi-a venit să cred.

Toată lumea „uite încă un bogătaș prost ce se dă mare”, „cum e posibil să nu pățească nimic după o asemenea crimă”, „în altă țară dacă ar fi făcut asta ar fi fost în pușcărie deja”, „luați-i carnetul”, „dați-i amendă”, „împușcați-l”, „ardeți-l de viu”.
Bun.
Nimeni, însă, da absolut NIMENI nu cred că a comentat nicăieri, venind cu o explicație pentru ceea ce, 90% vă garantez că s-a întâmplat în acea situație. Dacă ați găsit pe undeva un comentariu cu explicația următoare, vă rog arătați-mi-l. Eu n-am găsit.

Mașinile moderne cum este aceea au servodirecție electrică, nu ca pe vremuri, hidraulică. Și mai ales mașinile premium, au o mulțime de sisteme computerizate de asistență la direcție. Unul mai tâmpit decât altul, dacă mă întrebați pe mine, și în acest caz se dovedește clar. Calculatorul încearcă să „ajute” virarea roților în funcție de situația dată, și o importantă componentă este asistența în virajele de mică viteză. Duse sunt zilele când te luptai cu volanul în parcare și trebuiau 2-3 învârtiri să ajungi de la stânga la dreapta. Acum miști doar un pic volanul, calculatorul îți preia comanda (stânga, dreapta) „ghicește” cât de puternic viraj vrei să faci și brachează roțile cât crede el. Bineînțeles, nu mereu o nimerește, și eu tind foarte puternic să cred că în clip e o asemenea situație.

Iată deci, cum cred eu că s-au întâmplat lucrurile în clip:

- Mașina se deplasa încet înainte;
- Calculatoarele și sistemele ei gândeau mai mult decât era nevoie, și probabil au crezut că e în căutarea unui loc de parcare, sau ceva similar. Mai ales dacă avea și un GPS foarte senzitiv și a detectat că mașina acolo nu mai era pe sensul normal de mers. Oricum, servodirecția se pregătea să asiste puternic un eventual viraj;
- Apare situația în care trebuie să vireze. Șoferul probabil neobișnuit cu controalele mașinii (oricum n-avea de unde să știe ce gândește electronica din bord), poate și din obiceiul conducerii vechilor mașini, a înțeles din ce vedea cu ochii că e de făcut un viraj strâns, și instinctual a învârtit puternic volanul;
- „Volanul” electronic deja avea intenția să „se învârtă” puternic, adică să vireze roțile mult;
- Două comenzi puternice de virare, una a șoferului, una intenționată a electronicii, a dus un viraj exagerat de mare, și deci la penibila situație.

Uitați-vă pe la 0:02, dați video pe calitate maximă și uitați-vă cum în nici o jumătate de secundă roțile ajung de la drept la aproape maxim stânga. Eu pur și simplu nu văd posibilă o mișcare atât de rapidă să fie făcută de un om, decât eventual într-o situație de panică, ceea ce nu văd de ce ar fi existat.

Repet, eu nu pot garanta nimic. Nici nu vreau cumva să-i iau apărarea acelui om, pe care nici măcar nu pot să-l văd. Nici nu cunosc acea mașină. Doar că, mai ales după reacția celui de la volan, îmi vine foarte greu să cred că aceea a fost o manevră intenționată în vreun fel. La urma urmei, s-a făcut de râs, nu cred că intenționa asta. Dacă vroia să se dea mare făcea un drift, sau întorcea și accelera la maxim pe zona aceea îngustă, dar nu încerca o asemenea întoarcere stupidă. Mai mult, la un moment dat se vede că ridică o mână în semn de „Scuze... scuze... n-am vrut”. Dacă vroia să se dea șmecher și rata manevra, ar fi început să facă manevre bruște și s-o taie de acolo cât mai repede, ca să dea impresia că ar fi intenționat să facă ce a făcut.

Deci,
Eu am încercat să postez această explicație într-un comentariu pe pagina unei renumite publicații auto de la noi, care distribuise clipul.
Ce să vezi... numai bătaie de joc, numai mișto, numai „hahaha ia auzi și la ăsta...”.
No bun, dacă vreți să-mi scrieți și acum „bineee măăă, lasă-ne cu explicația ta”, vă rog să-mi argumentați DE CE spuneți asta, și de ce ceea ce eu am explicat nu vi se pare plauzibil. Ce din ce am spus nu este corect și nu s-ar fi putut întâmpla? Dacă aveți cumva un E Coupe și puteți să-mi argumentați „Da, uite, eu am mașina asta, exact din acea generație, și nu e posibil sub nicio formă să se comporte așa cum ai zis, pentru că...”, foarte bine, îmi voi retrage cuvintele și cere scuze :)).
Altfel, să-mi fie cu pardon, dar nu văd de ce o asemenea explicație nu e plauzibilă.

OK, faptul că lumea pe paginile site-urilor obișnuite de știri a comentat aiurea, nu mă miră. Acolo sunt o grămadă care nu-și permit o bicicletă dar ei spun cum ar trebui să fie făcute regulile pentru șoferi...
Dar faptul că pe comunități de așa-ziși pasionați de domeniul auto nimeni nu s-a gândit la scenariul cu servodirecția supra-asistată, pe mine mă cam uimește. De fapt, nu mă uimește, îmi întărește convingerea că românii habar n-au ce să facă cu tehnologia. Servo electric și variabil există de mai mulți ani decât există aiFonu sau Galaxiu ăla pe care-l au în buzunar mulți din cei care au început să râdă ca proștii, dar degeaba... ei habar n-au de niciuna din tehnologiile astea.
Și repet, cel mai mult mă surprinde de așa-pretinsa comunitate de pe site-urile de profil auto. Nici eu n-am mașină cu acel tip de asistență (și nici nu-mi trebuie), la fel cum majoritatea românilor n-au, dar să te pretinzi pasionat auto și să nu știi că deja dotarea există de ani buni pe mașini, e de-a dreptul caraghios.

P.S. 1: Reacția polițistului mi separe una total exagerată. Ce-i drept, nu știu cum aș fi reacționat eu dacă eram la fața locului, dar pot să garantez că într-un asemenea hal în niciun fel. La urma urmei, nu s-a întâmplat nimic grav, doar cineva s-a făcut de râs...

P.S. 2: Încep să mă tem că mașinile astea autonome care vin tot mai puternic pe piață, și de fapt toate sistemele acestea de automatizare a condusului, ar putea să devină adevărate pericole. Pentru că un calculator știe doar să interpreteze date pe care el le înțelege și pe care deja le are. Un calculator nu are instincte, și după părerea mea n-are ce căuta în manevrarea unei mașini. Îmi plac calculatoarele, îmi plac mașinile. Ambele foarte mult. Dar ideea de calculatoare în mașini mă dezgustă la maxim.
Oricum, când o să apară mașinile autonome, românii o să și le cumpere... chiar dacă habar n-o să aibă ce înseamnă sau ce să facă cu ele.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Avem o singură speranță. Restul sunt „soluții”.

Astăzi, 8 noiembrie 2016, va fi o zi de marcat în calendar. Va influența mulți ani de acum înainte, și poate va influența chiar cursul istoriei societății omenești. Americanii își votează noul președinte. Iar având în vedere că Europa e blocată în incompetență, Rusia și Asia sunt sinistru de tăcute la acest capitol, iar restul lumii nu prea are nimic de zis, e destul de clar că președintele Americii va fi și de data aceasta „președintele lumii”.
Iar americanii și-au sortat ofertele până au ajuns la doi: Hillary Clinton și Donald Trump. Pro și contra poți găsi la amândoi, dar, după părerea mea, alegerea unuia sau a celuilalt, va fi o alegere pentru ce va urma să se întâmple cu ceea ce noi numim azi „occidentul”. În cazul lui - Donald Trump - America va trece din nou la lucru, făcând ce știe mai bine: să fie (să redevină, mai bine zis) cea mai grozavă națiune din lume, un exemplu de urmat pentru orice altă țară care dorește libertate și bogăție. În cazul ei - Hillary Clinton - America …

Weekend-ul nebunilor

În ultimele zile am avut impresia că românii și-au făcut un fel de pauză la creiere. Sau, mă rog, una mai lungă și mai gravă decât de obicei. Două evenimente total diferite, i-au pus pe cei mai reduși la minte dintre compatrioții noștri să-și arate public ce număr negativ de neuroni au în creier.
Eu m-am gândit că dacă nu mai vrem să asistăm la asemenea desfășurări de prostie pe viitor, am putea aplica niște idei :))...

Ursul din Sibiu
De la început, vreau să fiu foarte bine înțeles într-un aspect: nu sunt deloc pentru cruzime față de animale! Îmi plac și mi-s dragi toate felurile de animale cărora și noi, oamenii, le suntem dragi. Când văd câte o flocoșenie de cățel din ăla de 10 centimetri lungime care se dă în spectacol pe stradă trăgând de lesă și lătrând, sau câte un pui de mâțuc pe Instagram care se bate cu apa de la robinet, mi se topește inima. Și deși animalele sălbatice sunt un pic altă categorie, nici cu ele n-am nimic.
Sunt însă PRO cruzimii pentru proști!
Nu cred că mai a…

Judecata celei de-a treia zi

S-a terminat! Trump a câștigat. N-a început al treilea război mondial, totul e bine, și, în mod normal, n-are de ce să nu fie bine și în continuare. N-am crezut că voi mai scrie încă o postare pe această temă, însă prea multe s-au întâmplat în urma alegerilor și prea multe constatări am făcut, încât mă simt nevoit să menționez câteva chestii.
Bineînțeles, cred că cel mai rău lucru pe care îl poți face în momentul ăsta e să te iei după mass-media. Ăștia-s geniile care ziceau „Trump n-o să candideze”, apoi „Trump n-are nicio șansă”, apoi au arătat toate acele stupide sondaje, iar acum toți se comportă de zici că vine sfârșitul lumii. O manipulare mai urâtă ca asta nu cred că am văzut. Deși, nu mă mir deloc în asemenea situații. Și dacă tot am adus aminte de astea, să încep cu o primă constatare.

„Democrații” nu știu ce-i democrația

Trump a câștigat în urma unui VOT. Nu a fost o întâmplare, nu a fost o conspirație, nu a fost o numire din partea unui regim dictatorial. A fost dorința oame…