30 sept. 2017

Desktop versus laptop, în 2017

După cum am scris în articolul anterior, mi-am luat un calculator desktop nou. Pe care, bineînțeles, l-am configurat și ansamblat eu. În tot procesul însă, și chiar și acum, nu pot să nu remarc faptul că sunt cam singur pe lume. Adică nu văd pe aproape nimeni în jurul meu care să-și fi cumpărat sau să aibă planuri să-și achiziționeze un calculator desktop.
Toată lumea are laptopuri. Acum 8 ani, când am avut și eu primul laptop - un Lenovo G550 - să ai laptop era încă mare lucru. Nu oricine avea, nu oricine știa cum e treaba cu ele, erau deci, ceva exclusivist. Azi, de la cei mai analfabeți muncitori până la cei mai veritabili profesioniști cu o înaltă educație, cu toții au în posesie o „scândură din două bucăți” - cum o numesc eu - cu ecran, tastatură și toate celelalte integrate. Și nu sunt arogant când spun asta... eu pe desktopuri le numesc „dulapuri”.
Normal, și eu am. Acuma am un Acer, model... ceva... habar n-am... negru cu gri :)) e atâta de neinteresant încât nici nu l-am reținut, și mi-e lene în momentul ăsta să-l scot din geantă... nu l-am mai folosit de o săptămână. Iar înainte, nu-l mai folosisem de aproape o lună. Am înlocuit vechiul Lenovo doar pentru că nu mai ținea deloc bateria și balamalele ecranului erau aproape complet dezintegrate. Acum ăsta are 4 ani, dar sper să mai țină cât de cât bateria anul ăsta ultim de master ca să-l folosesc la ore. Cam pentru asta folosesc eu laptopul... atunci când am de făcut ceva ce telefonul sau tableta nu poate (sau pur și simplu aplicațiile mobile ce ar fi necesare nu-mi plac), când nu sunt acasă și deci nu am acces la desktop. Mă refer aici, deci, la facultate, la întâlnirile cu oamenii pentru care lucrez, la excursii (unde de obicei îl folosesc doar să-mi golesc cardurile de poze) și asemenea situații. Portabilitatea unui laptop nu poate fi substituită de niciunul din atuurile unui desktop, și să ai doar un desktop te limitează masiv în ziua de azi. 

Dar eu unul încă nu reușesc să consider laptopul un „calculator adevărat”, și încă nu mă atrage cu nimic înspre a vrea să-l folosesc mai mult. Iar la cum arată piața laptopurilor de azi, mă tem că nu văd niciun orizont cu asemenea posibilități. Așadar, în cele ce urmează, am să explic de ce consider, prin prisma propriilor mele judecăți, că alegerea unei unități desktop PC în ziua și în contextul modei de azi, nu e deloc una rea, ci chiar mult mai bună decât a unui laptop, pentru tine ca utilizator.

Dar înainte, trebuie să menționez unele situații în care un laptop ar putea fi (de voie sau de nevoie) soluția pentru tine:

În primul rând, dacă nu ești deloc înclinat spre domeniul IT, nici nu ai cunoștințe prea mari despre calculatoare, și ai deci nevoie de unul simplu cu care să stai pe net, să vorbești cu lumea, să deschizi un document, să rulezi un film sau ceva muzică. Acest articol în continuare este preponderent - dar nu în totalitate - dedicat celor care sunt dispuși și capabili să își configureze un calculator desktop cu propriile cunoștințe, sau cu ajutor mic. Dacă n-ai idee nici măcar ce face o placă de bază sau un SSD, ia-ți un laptop ieftin. În momentul de față, aș zice cam în gama 1300-2000 lei. Cu cât mai scump, cu atât mai bine, de regulă, deoarece înseamnă niște pefrormanțe în plus ce îl vor ajuta și peste câțiva ani să nu ruleze prea încet și să te enerveze.

În al doilea rând, trecând deci la cei care știu bine ce vor de la noul lor PC, e situația în care nu îți permiți ca spațiu să ai un birou care să-l ocupi cu o instalație desktop. E nașpa, eu nu m-aș putea acomoda niciodată cu așa ceva, dar știu că pentru mulți - studenții în cămin cred că sunt cel mai relevant exemplu - e o realitate cu care trebuie să se confrunte. Atunci ai un laptop și gata - fără fire, fără bucăți separate. End of story, că n-ai de ales.

În al treilea rând, e acea situație în care ai lucruri serioase și multe de făcut pe un PC, activitatea/meseria ta depinde de un calculator relativ performant, dar e și de așa natură încât nu îți poți desfășura activitatea (aceeași activitate, adică una singură) într-un singur loc (gen doar acasă sau doar la birou). Acest aspect, combinat cu un buget care nu-ți permite două (sau mai multe) stații de lucru performante, și/sau pur și simplu ai avea prea mare bătaie de cap mutându-ți fișierele mereu dintr-un agregat în celălalt (mai ales dacă ești ca mine și ai mai puțină încredere decât în Satana în tot ce înseamnă „cloud”), te poate determina să alegi un laptop tare, care să „le facă pe toate”. Și te cred că scăparea de acele iritări zilnice te face să nu iei în calcul ce se întâmplă dacă drăcia se sinucide din senin, sau dacă îl dai de pământ și îl ucizi tu, sau dacă îl pierzi, sau dacă ți-l fură cineva, și în oricare din situațiile astea te alegi cu o pierdere uriașă.
Astea nu le spun la mișto, sau fiind ironic. Chiar înțeleg foarte bine că într-o asemenea conjunctură, un laptop ca singur și principal PC, este cam cea mai bună soluție. Așa că, dacă ești în situație, îți urez noroc alegându-l pe cel mai bun pentru tine. Și trebuie să recunosc, că se apropie vremea când nici eu nu voi mai lucra doar de acasă, și voi fi deci și eu într-o situație oarecum similară. Dar până atunci mai sunt niște ani, așa că nu mă panichez încă.

Pentru restul, iată deci rațiunile mele pentru care nu sunt fan al modei laptopurilor:

Sunt mici. Și asta se reflectă în multe aspecte.
Unii au încercat să le facă mai mari, și există într-adevăr modele spre 17 inch sau chiar mai mari (ce-i drept, rare), dar realizând că asta vine cam în contradicția portabilității pentru care vrei un laptop, majoritatea modelelor sunt în jurul a 15 inch, multe chiar și mai mici.
Când e ultima dată când ai lucrat pe un monitor de 15 inch al unui calculator desktop? Azi casele alea noi din Auchan au ecrane mai mari. Ecranele din bordurile mașinilor se apropie de 15 inch (neluând în considerare Tesla). Televizoarele noi deja se măsoară în metri. Iar laptopurile, pe care se presupune că lucrezi pentru meseria ta - e normal să aibă un ecran atât de mic? Și mai mult... într-o modă pe care chiar nu o înțeleg, rezoluțiile devin tot mai mari. Ce fel de om e ăla care nu va ajunge să-și strice vederea după câțiva ani, și care e confortabil cu 1920x1080 pixeli pe o scândură puțin mai mare decât o hârtie A4? Da, ok, poți face Windowsul să scaleze totul să se vadă mai mare... dar (pe lângă că arată aiurea, după părerea mea) atunci ce câștigi? Nu mai bine rămâi cu mai puțini pixeli, care nefiind așa denși, lasă și lumina să străbată mai ușor? Că nici la acest capitol laptopurile nu stau prea bine. Revin și la asta.
Apoi, ecranul mic înseamnă un dispozitiv mic în general, ceea ce, mie cel puțin, mi se pare incomod de folosit. Mereu am dureri de gât și în zona cefei când sunt nevoit să lucrez multe ore pe un laptop, datorită faptului că trebuie să privesc în jos, și, mai mult pentru mine - mâinile încep să mă doară, pentru că sunt în cel mai aiurea mod posibil întinse peste acea parte din față a laptopului (sar peste a menționa cât mă enervează touchpad-urile) ca să ajungă la taste, iar tastele în sine mi se par foarte incomode. La o tastatură obișnuită, cu taste mari și din blocuri înalte, viteza degetului când îl cobori „din aer” îți e încetinită treptat de atingerea tastei și apoi de apăsarea ei acea jumătate de centimetru (sau cât o fi) până când ajunge jos. Asta face scrierea confortabilă. La laptopurile astea noi, tastele nu coboară aproape deloc. E ca și cum ți-ai lovi efectiv degetele de acele plastice. Bine că multe au iluminare, da, că doar aia e mai importantă, nu?... mai ales când ecranul cu lumina lui ți-e lipit de tastatură oricum.
Spațiul meu de lucru cu calculatorul desktop.
Da, normal că am curățat masa înainte să fac poza,
niciodată în mod normal nu e așa de ordonată :))
Cu desktopul, eu am monitorul la nivelul ochilor, tastatura mai mare și mai bine construită o țin unde vreau, mouse-ul la fel. Plus că nu mi se încălzește nimic în mâini sau pe genunchi. Și apropo de asta, nu folosesc laptopul în pat aproape niciodată. În pat, toate acele incomodități cu privirea și mâinile le simt de 10 ori mai enervante.
Și în fine, dimensiunile scăzute înseamnă performanțe scăzute. Oricât și oricine ar încerca să spună contrariul. Problema aici are două aspecte. Pe e o parte dimensiunile mici și înghesiurea lor într-o carcasă prost ventilată înseamnă că acele componente nu pot fi proiectate cu forma și detaliile ce ar fi necesare pentru performanțe optime. Iar pe de altă parte, să nu uităm ce este un calculator. O mașinărie ce funcționează pe bază de 0 și 1... adică niște circuite de curent electric, care se închid și se deschid. Iar aici punem întrebarea: care curent? Pentru că handicapul universal al tehnologiei în anul de grație 2017, este în continuare proasta performanță a bateriilor. Iar într-un dispozitiv portabil ce trebuie să poată fi folosit ore întregi pe nenorocitele chestii, totul trebuie să fie cât mai eficient energetic posibil. Voltajele sunt scăzute, amperii se folosesc cu zgârcenie, iar rezultatele, dincolo de orice ar încerca producătorii să promită, sunt performanțele inferioare componentelor de desktop. Un i7 de laptop nu e echivalent cu un i7 de desktop. O placă video „dedicată” „mobile” nu se poate pune cu una echivalentă (dacă putem spune așa, referindu-ne la gamele producătorului) de desktop. Un hard disk ce se învârte la 5400 rpm nu va citi și nu va scrie la fel ca unul de 7200. Un DVD writer cu lentila expusă, încapsulat cu totul într-o tavă de plastic ce nici măcar nu poate ieși și intra singură nu va avea nici viteza și nici durabilitatea unuia solid dintr-un bay de 5,25 inch. Iar un ecran căruia i se dă curent cu rația nu va fi niciodată la fel de luminos ca un monitor adevărat. Și că am ajuns la ecran, cu asta fac legătura la cealaltă categorie de minusuri...

Calitatea construcției.
V-ați gândit vreodată cum e posibil ca un laptop să coste mai puțin de 1000 lei? După ce scazi toate taxele de comercializare, distribuție, reclamă, ansamblare, profit, minimul r&d-ul necesar, testarea și îndeplinirea normelor legislative în vigoare... îți dai seama că se ajunge la o sumă foarte mică. Acea sumă trebuie să acopere prețul componentelor sale. Mereu am impresia, mai ales pe laptopurile de sub, să zic, 3000 de lei, că nu sunt nimic altceva decât o adunătură de componente de cea mai slabă calitate, negociate la sânge de către producător cu furnizorii, care sunt făcute strict cât să îndeplinească minimul absolut de funcționalitate și rezistență ca să treacă verificările și să fie aprobate. Și se pare că devine din ce în ce mai rău, cu fiecare nouă generație. La vechiul Lenovo aveam, de exemplu, butoane touch dedicate deasupra tastaturii pentru volum. Aveam buton de reset.  Aveam un comutator fizic pentru WiFi on/off. Aveam două difuzoare care se auzeau decent. Aveam slot ExpressCard. Țin minte că, tot din acea generație, puteai găsi din gamele mai superioare care aveau potențiometre de volum, port RJ11, port Firewire, ieșire optică audio sau multe altele. Toate acestea pe Acerul actual nu le am. Și ăsta e de 4 ani, deja! Bine, o să ziceți că alea sunt porturi vechi și inutile. Și da, e adevărat. Dar un VGA nu e inutil încă. Două mufe separate pentru microfon și căști n-au cum să fie inutile. USB-uri suplimentare nu vor fi niciodată inutile. Iar noile agregate încep să fie lipsite de aceste rudimentare conexiuni. Nu mă refer aici la Apple cu abordările lor recente, acolo e altă poveste...
Să mai vorbesc apoi de chestii gen cameră web, microfon sau difuzoarele integrate? Sunt o glumă proastă, aproape toate. Nu contează câți megapixeli scrie lângă cameră, sau ce iscălitură de brand audio de fițe e pe lângă difuzoare, compară-le simultan cu un telefon de dinaintea smartphone-urilor sau cu o boxă din aceea portabilă de 50 lei. Dacă nu se vor comporta la fel, înseamnă că se vor comporta mai rău.
Și pe lângă această zgârcenie și lipsă de calitate a materialelor folosite, e zgârcenia maximă: displayul. Ecranul. Un ecran de laptop al cărui preț nu e la nord de 5000 de lei, arată tragic pe lângă un monitor adevărat, chiar și pe lângă unul ieftin, și de multe ori chiar pe lângă unul vechi. Culorile nu sunt vii, ba chiar uneori sunt incorecte, lumina e foarte slabă, contrastul e pe nicăieri. Mie astea îmi sunt critice pentru grafică, dar și dacă folosești doar scris și tabele, se întâmplă să mai deschizi și câte o poză sau un clip video. Nu vi s-a întâmplat niciodată ca, de exemplu, o poză editată pe telefon să vi se pară ciudată (prea „arsă”, prea colorată sau prea ștearsă) când vă uitați la ea pe laptop, sau vice versa? Mie mi se întâmplă mereu. Telefoanele, din fericire, au ecrane din ce în ce mai performante. Laptopurile însă, merg în cealaltă direcție, din câte văd.
Dar de ce sunt aceste componente de așa proastă calitate? Și de ce trebuie să te alegi cu ele? Pentru că... alegerea nu e a ta. E a producătorului. Și aici ajung la ceea ce eu consider că este cel mai mare beneficiu în cazul configurării unui calculator desktop.

Flexibilitatea
La ce vei folosi PC-ul? Te joci pe el? Faci randări video/3D? Îl folosești doar la documente? Crezi că îl vei folosi și în rețea ca server la un moment dat? Ai nevoie de foarte mult spațiu de stocare (și dacă da, ce ai de gând să stochezi?) ?
Într-un calculator pe care tu îl alegi bucată cu bucată - sau chiar dacă te ajută cineva mai priceput în alegerea componentelor efective, dar poți formula tu o asemenea idee referitoare la ce vrei exact de la el - vei ieși cu totul exact așa cum vrei. Ai de unde alege. Componente sunt de toate felurile, pentru toate gusturile și buzunarele. Însă, pe cât de multe par că sunt în oferta unui magazin, laptopurile nu sunt pentru fiecare plac, nevoie și buzunar. De ce să iei o placă video de care n-ai nevoie, doar pentru că altul nu găsești la acel preț care să aibă și SSD și să nu fie un brand care nu-ți place? De ce să ai doar 4 GB RAM pentru că nu vrei să fie negru, dar vrei să aibă DVD writer și mai mult de 2 porturi USB? De ce să dai bani acum pe un cititor de carduri de memorie, când tu momentan ai doar un iPhone și nicio cameră foto sau video, deci n-ai niciun card?
Într-un „dulap” desktop poți pune exact ce vrei, și, mai important, totul e accesibil și se poate schimba foarte ușor, oricând. Vrei mai mult RAM? Adaugă. Vrei o placă video mai nouă? Schimb-o. Nu mai ai ce face cu hardul vechi, după ce ți-ai luat un SSD? Scoate-l afară și pune-l pe olx.
Am menționat și felul în care arată? La urma urmei, e un bun al tău, cu care, mai ales în cazul unui laptop, trebuie să nu-ți fie rușine să-l arăți în public. Iar la acest capitol, vezi ce ziceam în articolul anterior despre carcasa noului meu PC. Am ales ceva simplu, elegant, cu caracteristicile ce mi le-am dorit, și care s-a întâmplat să le găsesc și într-un pachet ieftin. La laptopuri, și mă refer aici, revoltător vorbind, mai ales la gamele superioare, de multe mii de lei și chiar zeci de mii, cu niște înfățișări, cel puțin pentru mine, greu de plăcut. Pe de o parte, sunt acelea de „gaming”... sau gayming cum zic eu... alea care arată ca niște roboți aplatizați, pline de găuri și lumini și forme tăioase și tot felul de logo-uri cu fonturi din alea caraghioase și mai degrabă aș ieși în public, bărbat fiind, cu ruj pe buze și cercei în urechi decât să scot o asemenea hidoșenie din geantă... rușinea și lezarea demnității mi-ar fi mai mici... Adică ok, eram „wow” la așa ceva când eram în clasa a noua și apăruseră Alienware... dar când nu mai ai 14 ani, pe când toți ceilalți producători au început să copieze și nu mai au niciun farmec, și când îți dai seama că trebuie să scoți mai mult de 10.000 lei pentru o asemenea drăcenie, îmi pare rău, dar nu mă mai interesează.
Apoi sunt cele care strigă în gura mare în locul tău „îmi trăiesc toată viața în clișee și pentru mine aparențele contează mai mult decât orice”. Și eventual „sunt corporatist înrăit!” Mă refer la acele „ultrabucuri” la care tot ce plătești e designul și fița. Da, sunt subțiri, și bateriile țin mult, și au performanțe decente (nu grozave), și aș fi absurd să zic că nu arată bine. Dar aia e aproape tot ce plătești: felul cum arată. Aluminiul ăla finisat rece și alunecos, ecranul aproape fără ramă și atât de subțire că poți decoji cartofi cu el, sigla aia de lângă boxele care tot nu se aud mai bine decât aia de 50 de lei, lipsa DVD writerului că doar la „valoarea” ta bineînțeles că nu mai pui mâna pe așa ceva...
Singurele laptopuri scumpe care îmi plac cum arată sunt acelea care au acel design robust și solid, gen Lenovo ThinkPad. Poate nici la acele game, cele din ziua de azi n-or mai fi la nivelul „strămoșilor” de acum 10-15 ani, dar măcar îmi plac cum arată și în general sunt rezistente.
La gama ieftină de prețuri, întâlnești ce ziceam - plastic de cea mai proastă calitate peste tot, și nu prea ai de ales. Și apropo... am menționat că nu aș vrea să fiu în locul unei femei? Aproape niciun laptop de azi nu mai e potrivit unei doamne sau domnișoare... eventual poate lua unul din puținele ce sunt disponibile în câte o nuanță de roșu, mov, portocaliu sau ceva pe acolo, dar precis că prețul culorii îl plătește printr-o configurație care nu va fi ce are nevoie.
Sigur, există zicerea „gusturile nu se discută”, și e perfect adevărat. Faptul că eu mi-am exprimat opiniile de mai sus nu înseamnă că sunt niște advăruri universal valabile. Dar un adevăr clar este că în privința carcaselor desktop este mult mai mult de unde alege, la prețuri pentru toate buzunarele.
Tu și nimeni altcienva nu poate să decidă ce ai și ce nu ai pe configurația ta. Sigur, se pot schimba chestii și pe laptopuri, dar într-o măsură foarte limitată, și cu dificultate, respectiv costuri mari.


Prețul
Nu doar că acele componente pentru desktop sunt mai performante, dar de multe ori, când le aduni, se dovedesc a fi și mai ieftine decât „echivalentele” (mă refer, de exemplu, aceeași cantitate RAM, aceeași dimensiune HDD/SSD) sub forma unui laptop. Mult mai ieftine, de multe ori. Și nu mă refer aici doar la „unitatea centrală”... în calculele mele, aproape mereu reușesc să includ și un monitor în prețul unui sistem desktop până ajunge prețul unui laptop cu performanțe în cifre echivalente. Câteodată reușesc să includ și tastatură, mouse, boxe, webcam, microfon și cititor de carduri. Ce-i drept, sunt ieftine pentru a se încadra, dar butoanele de pe tastatura aia adevărată tot se vor apăsa mai bine decât cele de pe laptop.
Și nu e vorba doar de cumpăratul la început. Ce faci când se strică ceva în laptopul acela? Apelezi cel mai probabil la vreun service, pentru că tu n-ai scule nanoscopice și probabil nici priceperea să operezi între toate componentele alea extrem de fragile și de înghesuite. Am demontat destule laptopuri, și mereu îmi doream să fac orice altceva în acel moment. Am mai menționat și că acele componente ce le înlocuiești nu sunt deloc ieftine?
Cu o tastatură de desktop ce costă câteva zeci de lei nu ți-e nicio teamă să-i aplici un foarte „logic” și „rațional” pumn când un program ți s-o blocat fără să salvezi, dacă o umpli de firimituri de la mâncare sau dacă o tastă decide să părăsească restul grupului (apropo, cazuri de taste detașându-se de tastaturi clasice nu prea am văzut, în schimb „tablele” alea de plastic de pe laptopuri de multe ori mi-a fost dat să le văd dezintegrându-se). O schimbi imediat, cu costuri foarte mici. La fel cu orice alt periferic, care la desktop e de sine stătător și mult mai ieftin și mai ușor de înlocuit.
Și mai e ceva. Mai ales dacă ți-l asamblezi tu, poți comanda componentele atunci când sunt la reduceri. Eu așa am făcut, pe parcursul a aproape două luni le-am tot adunat. Dacă le-aș fi luat pe fiecare când erau la prețurile nereduse, m-ar fi costat cu aproape 500 de lei în plus. De ce să arunc banii pe fereastră într-o asemenea situație?
Pe lângă astea, cu excepția probabil acelui al treilea scenariu pe care îl menționam la începutul articolului - deci dacă ești persoana care are de lucru în mai multe locuri și vrei un singur laptop pentru tot - eu nu văd viabilă ideea unui laptop dacă pe lângă el îți mai iei periferice externe care să complementeze componentele deja existente în el. OK, să zicem mouse, că de ăla cam ai neapărată nevoie, dar nu înțeleg sub nicio formă cum văd la unii laptopul stând cu capacul ÎNCHIS, pe un suport cu cooler pe masă, și pe lângă el un monitor (sau mai multe), tastatură, mouse, webcam, boxe, toate externe. Omule, dacă acel laptop îți îndeplinește doar funcția de „unitate centrală”, atunci de ce nu e o „unitate centrală” adevărată? Repet, pot înțelege eventual anumite situații care au studiat toate posibilitățile existente, și pentru nevoile lor n-au găsit o soluție mai bună. Dar pentru cei destul de mulți care și-au luat un laptop doar să fie laptop că așa e la modă, chiar nu le înțeleg logica din moment ce ajungă să-l folosească în asemenea feluri.


Consider, deci, că aceste calculatoare desktop, aceste „dulapuri” prezintă doar avantaje? Nu, nicidecum. Așadar, să le înșir...

Dezavantajele unui desktop
Hai să încep cu „the elephant in the room”... cel mai evident motiv pentru care un desktop nu e cea mai practică soluție azi, e faptul că nu e portabil. Că ne place sau nu, am ajuns să avem nevoie oriunde am merge de tehnologia digitală conectată. Iar când situația cere ceva mai pretențios decât poate îndeplini telefonul sau tableta, ne trebuie un laptop.
Similar cu nefiind dependent de un birou, un laptop nu e dependent nici de priză. Pe lângă faptul că, într-adevăr, oferă performanțe mai bune, dar ele vin și cu un consum de curent mai mare, un desktop e mereu legat de acea conexiune electrică. Și în caz de pană de curent, nu stă nicio secundă să se gândească, și se stinge. Sigur, sunt soluții pentru asta, dar costă, și îl mai țin în viață doar câteva minute, iar cele care îl țin ore întregi greu le justifici ca investiție.
Zgomotul e și el un factor de luat în seamă. Da, și laptopurile fac gălăgie câteodată, și pentru carcasele și coolerele de desktop există opțiuni bine antifonate (din nou însă, la prețuri mari), dar în general vorbind, o unitate desktop face mult mai mult zgomot decât un laptop.
Apoi „întinderea” și procesul de instalare a unui sistem desktop, te poate foarte ușor face să te întrebi în timp ce o faci de ce naiba n-ai luat o scândură fără fire. Pe lângă spațiul efectiv necesar componentelor, niciodată cablurile n-au lungimile ideale, și însuși existența lor de multe ori dăunează esteticii spațiului de lucru.

Încerc să scriu mai multe dezavantaje pentru desktop-uri, dar nu prea mai găsesc. Cel puțin din punctul meu de vedere. Ce-i drept, primul dezavantaj menționat e cam decisiv dacă îți iei așa ceva sau nu. Și logic, dacă ai nevoie de un calculator care să-l folosești și atunci când nu ești acasă, ai nevoie de un laptop. Și dacă nu ai bani și pentru un desktop, sau ești într-una din categoriile menționate anterior, probabil că va fi singurul tău PC.
Dar dacă nu ești, și dacă te întrebi ce s-a întâmplat cu piața desktop-urilor, ei bine, sunt bucuros să te anunț că am răscolit-o recent, și e la fel de bogată ca pe vremuri. Într-adevăr, reclamă nu prea li se mai face, și încep să devină mai mult folosite doar de cei cu meserii ce necesită un sistem de calcul performant, dar încă sunt o opțiune valabilă pentru oricine consideră că îi apreciază multele atuuri și acceptă puținele dezavantaje. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sunt supuse moderării, de aceea nu apar direct în momentul trimiterii.